Sâmbătă, 13 iunie, pășește în lumea tainică a plantelor de leac! Vino într-o drumeție pe dealurile din Alma Vii pentru a te reconecta cu înțelepciunea străveche a plantelor și cu puterea de vindecare.
Ne apropiem de solstițiul de vară, când plantele ating cea mai mare concentrație de principii active. Un moment potrivit pentru a culege cu recunoștință darurile pe care ni le oferă Mama Pământ!
Printre plantele de leac specifice acestei perioade se numără florile de măceș, pelinul, sunătoarea, coada șoricelului, trifoiul roșu, pătlagina, socul… și poate ne vom întâlni chiar și cu Sânzienele!
Ce vom face?
- Drumeție conștientă – ne vom folosi toate simțurile pentru a ne lăsa chemați de plantele de care avem nevoie. Vom asculta plantele și mesajele lor.
- Identificare – descoperim „Doctrina Semnăturilor”, o tehnică străveche prin care forma, culoarea și habitatul unei plante îi dezvăluie proprietățile.
- Cules sacru și responsabil – învățăm ritualul de abordare a unei plante: cum să îi cerem permisiunea, cum să facem o ofrandă de mulțumire și cum să recoltăm doar ceea ce ne este oferit cu adevărat.
- Mitologia plantelor de leac – vom redescoperi magia plantelor ritualice din tradiția românească și universală și modul în care acestea erau folosite pentru curățarea spațiilor, protecție energetică și visare conștientă.
- Cercul plantelor – vom face un popas de unde vom privi munții și vom împărtăși în cerc despre experiențele trăite.
O să avem pauze de cules, de poze, dar și pauze de sandvișuri!
Unde ne vedem?
Întâlnire în Alma Vii: ora 9:30, la baza intrării în biserica fortificată.
Întâlnire în Mediaș: ora 9:00, în parcarea Gării Mediaș.
Adresă: Str. Gării, Mediaș
Coordonate GPS: 46.16042809808976, 24.349376193480985
Transport
Transportul este în responsabilitatea fiecărui participant și se face pe cont propriu.
Cei care vin cu trenul în Mediaș pot lua legătura cu organizatorii pentru a vorbi despre transportul pe ruta Mediaș – Alma Vii și înapoi.
Informații traseu
- Dificultate traseu: ușor, cu multe pauze de observat plante și cules
- Distanță: circa 6 km
- Diferență de altitudine: 60 m
- Durată totală a drumeției: 3–4 ore
- Vârsta minimă recomandată pentru participare: 16 ani
Musai de avut
- Bocanci de drumeție
- Pălărie
- Sticlă cu apă
- Gustări
- Bețe de trekking, dacă există
- Coșuleț / traistă pentru cules plante medicinale
Opțional
După drumeție, vom avea posibilitatea să vizităm biserica fortificată din Alma Vii și chiar să luăm un prânz ușor la PGL-ul din cetate.
Prânz opțional: supă, desert, cafea / limonadă – 65 lei / persoană.
Cei care doresc să ia acest prânz sunt rugați să trimită un mesaj organizatorului după cumpărarea biletului de participare, dar până pe 11 iunie, ora 22:00.
Ghid
Ghid: Ioana Pătrășcoiu
Informații la telefon: 0729 050 636
Călăuză în lumea plantelor: Andreea Moisă – Chemarea plantelor
Preț
110 lei / persoană
Prețul include ghidajul și facilitarea în lumea plantelor.
Drumeția se face cu un minim de 8 persoane și cu un maximum de 13 persoane.
Rezervarea locului implică achitarea contravalorii biletului, aici.

